Isaac Singer s-a născut pe 27 octombrie 1811, în Pittstown New York, USA, fiul unor imigranți de origine germană, Adam și Ruth Reisinger, nume pe care tatăl lui l-a schimbat ulterior în Singer pentru a se integra mai ușor în societatea americană.
În 1821 părinții lui divorțează, iar mama lui îi abandonează pe el și pe ceilalți 5 copii, traumă peste care Isaac nu a reușit niciodată să treacă.
Un copil isteț dar problemă, el fuge la numai 12 ani de acasă cu o trupă de actori ambulanți care l-au angajat ca operator de culise, apoi chiar ca actor.
În 1830, la 19 ani, Isaac Singer se căsătorește cu Catherine Maria Haley, în vârstă de 15 ani (lucru foarte normal la acea vreme), cu care are primii doi copii: William-Adam și Lilian. Cuplul s-a separat în 1836, dar a divorțat abia în 1860 pe motiv de adulter, comis de ambele părți.
Fiul său, William-Adam, a moștenit drept pedeapsă doar 500 de dolari din averea de peste 13 milioane a lui Singer, deoarece l-a acuzat public pe tatăl său de purtare indecentă în mărturia sa la procesul de divorț.
Încă din 1836 Isaac Singer a început o relație cu Mary Ann Sponsler, cea cu care a stat împreună mai bine de 25 de ani și care i-a dăruit 10 copii. Cuplul locuia într-o vilă luxoasă situată pe Fifth Avenue, în cartierul cel mai cochet al New-York-ului. Fericirea conjugală a fost însă distrusă când Mary Ann l-a surprins în compania uneia dintre angajate, pe nume Mary McGonigal.
Ceea ce nu știa geloasa Mary Ann era că soțul ei avea de fapt o relație cu ambele surori McGonigal, Mary și Kate. Furioasă și răzbunătoare, ea îl acuză pe Isaac Singer de bigamie și cere să fie arestat, ceea ce a dus la un proces destul de umilitor pe parcursul căruia s-a descoperit încă o relație amoroasă a acestuia cu Mary Eastwood Walters, din care a și rezultat o fetiță pe nume Alice.
Dupa umilința publică suportată, în 1862 Isaac Singer pleacă în Anglia împreună cu Mary McGonigal, cea cu care a avut încă șapte copii.

Până la acea dată Singer recunoscuse deja oficial nici mai mult nici mai puțin de 18 copii făcuți cu 4 partenere diferite.
În 1863, în timpul unei vacanțe în Europa, el o întâlnește pe cea care i-a fost a doua soție oficială, o franțuzoaică pe nume Isabella Eugenie Boyer, cea care a fost dealtfel modelul pentru Statuia Libertății.
Eugenie Boyer
Deși Isaac avea peste 50 de ani iar ea numai 19, cuplul nu ezită să se căsătorească pe data de 13 iunie 1863. Au avut o viață foarte fericită și au fost binecuvântați cu 6 copii. Ei au rămas împreună până la moartea lui, în 1875.
Familia s-a stabilit în Anglia, în orașul Torquay, acolo unde au construit o reședință demnă de statutul lor, un adevărat palat care există și astăzi, Oldway Mansion.
Isaac Singer a murit pe neașteptate la doar 63 de ani, la câteva zile după nunta fiicei sale avută cu Mary Eastwood Walters, Alice, a cărei rochie de mireasă se spune că ar fi costat cât un apartament în Londra.
Înmormțntarea lui Singer a fost un eveniment grandios, amplu reflectat de presa vremii. Se spune că a avut 2000 de bocitoare, iar sicriul său a fost realizat din 3 straturi: primul era din cedru căptușit cu satin, închis în al doilea din plumb, iar cel exterior din stejar englezesc decorat cu argint.
Cripta în care e depus este un monument masiv de marmură și se află tot înTorquay, acolo unde peste câteva decenii se va naște și va trăi faimoasa scriitoare de romane polițiste Agatha Christie.